Iarna ne învăluie în frigul caracteristic, iar magia albului este pe cale să se întâmple. Cu toate acestea, există flori de decembrie ce ne zâmbesc din ghivece şi care reuşesc să ofere locuinţelor un farmec aparte de sărbători. Elemente decorative speciale, plantele de interior la ghiveci ne oferă culoare şi parfum suav, înveselindu-ne zilele mohorâte de iarnă. Noi am realizat un top cinci flori sau plante de decembrie care vă vor transforma iarna într-una ce poartă amprenta bucuriei și pe care le găsiți toată luna decembrie în florăria noastră 101flori.ro și unde puteți cere și sfaturi suplimentare de l floriștii noștrii.
Azaleea
Una dintre plantele care ne încântă privirile în luna decembrie este azaleea. Pusă la fereastră, aceasta va reprezenta un decor natural original, va colora peisajul îngheţat al iernii, va oferi un spectacol feeric trecătorilor. Planta înmugureşte în vară, dar florile apar abia în decembrie şi ţin toată luna. Tufele pitice sunt de mai multe culori, cele mai delicate având inflorescențe alb cu roz. Azaleea este una dintre cele mai îndrăgite flori de decembrie şi o găsim prezentă în majoritatea locuinţelor, atât la casă cât şi în apartament.
Cum ai grijă de ea
Este una dintre plantele de ghiveci fără prea multe pretenţii. Preferă locurile răcoroase, apă în cantităţi mici şi o umiditate constantă a aerului. Este iubitoare de lumină, are nevoie de un sol bogat în fibre şi substanţe nutritive. În timpul primăverii poate fi tunsă pentru a i se da forma dorită şi pentru a stimula o înflorire abundentă.
Poinsettia sau Steaua Crăciunului
Denumită şi „Crăciuniţă”, Poinsettia este una dintre cele mai populare plante de ghiveci, la mare căutare în luna decembrie. O găsim ca element de decor în interiorul locuinţelor, dar şi la birouri, firme, instituţii, cafenele, magazine etc. Planta are un farmec special datorită frunzelor de un roşu intens pe care adesea este pulverizat puţin sclipici auriu. În plus, o poinsettia în ghiveci este unul dintre cele mai îndrăgite cadouri ale lunii.
Cum ai grijă de ea
Poinsettia este o plantă perenă avidă după lumină. Multă lumină. De asemenea are nevoie de temperaturi constante, nu mai mici de 17 – 18 grade, de umiditate, de fertilizare şi de ferirea plantei de curenţi de aer. Crăciuniţa iubeşte apa pulverizată uşor pe frunze, un ghiveci larg şi un sol cu nisip în compoziţie. Atenţie totuşi la apa în exces. Deşi trebuie udată regulat, apa nu trebuie să persiste în ghiveci pentru mult timp deoarece poate cauza putrezirea rădăcinilor plantei.
Ardisia
Micul arbust este superb pentru luna decembrie, unul dintre cele mai frumoase elemente naturale decorative care îţi vor înfrumuseţa camera unde este amplasat. Combinaţia de roşu intens cu verde (mănunchiurile de fructe şi frunzele) este asociată Crăciunului, iar Ardisia devine o plantă de ghiveci aproape indispensabilă în luna decembrie. Înainte de bobiţele roşii, Ardisia ne încântă în vară cu flori parfumate delicat, de culoare roz. De micile „globuleţe” ne bucurăm abia în ultima lună a anului când arbustul este un ornament special pentru sărbători.
Cum avem grijă de ea
Ardisia este una dintre cele mai frumoase plante de ghiveci, dar necesită atenţie. Necesită locuri răcoroase (atenţie, răcoroase, nu friguroase!), lumină solară sau artificială, un sol fertilizat. Necesarul de apă diferă de la un sezon la altul – dacă pe timpul verii, solul trebuie să fie permanent umed, iarna acesta trebuie lăsat să se usuce între două udări. Aerul rece îi poate afecta fructele aşa că nu o amplasaţi în locuri în care este în bătaia uşii sau a ferestrelor deschise.
Amaryllis
I se mai spune crinul de apartament, înfloreşte în luna decembrie şi are un parfum intens, dar şi culori superbe. Este o plantă tropicală căreia îi prieşte de minune mediul de interior şi oferă un farmec aparte încăperilor în care este amplasată. Amaryllis este una dintre cele mai comandate flori de decembrie şi a devenit un decor popular al aranjamentelor de sărbători. Tulpina are mai multe inflorescenţe, iar cele roşii sunt în special dorite de Crăciun.
Cum ai grijă de ea
Această floare exotică este o mare iubitoare de căldură aşa că temperatura de care are nevoie pentru a se dezvolta în voie este între 20-27 de grade. De asemenea adoră lumina puternică, are nevoie de un ghiveci mare care să îi asigure spaţiu bulbului şi de un drenaj corespunzător al apei. Nu necesită multă apă, însă preferă îngrăşământ şi substanţe nutritive.
Flori în culori ideale pentru a primi Crăciunul în casele noastre, flori cu parfum de iarnă, flori ce ne bucură ochiul şi sufletul – sezonul rece nu înseamnă că plantele dispar din locuinţele noastre pentru că avem opţiunea florilor de ghiveci care ne vor decora mediul ambiental într-o manieră perfectă pentru sărbători. Le puteţi folosi pentru decoruri rustice, clasice, dar şi moderne. Florile de ghiveci îşi vor găsi locul în orice tip de decor, de locuinţă, de cameră.
Schlumbergera
În Brazilia, unde este habitatul său natural, Schlumbergera sau Crăciunelul crește în pădurile tropicale, în tufe mari. Este cultivată pentru frumusețea florilor sale tubulare de culori stralucitoare, care apar de obicei în preajma Crăciunului. Într-o varietate mare de culori: alb, galben, roșu, roz sau mov le găsim in florării din luna noiembrie înflorite și parcă pregătite pentru a ne prevesti apropierea Crăciunului.
Cum ai grijă de ea
Ca și alte specii de cactuși de junglă, schlumbergera nu trebuie niciodată expusă în plin soare pe perioada de vară. Plasată la o fereastră parțial umbrită, unde să primească o cantitate medie de lumină, este locul ideal pe timp de primăvară, vara și toamna. Iarna poate fi lăsată la soare, pentru ca razele slabe nu îi vor face rău.
Se udă din abundență și se înlătură excesul de apă care se adună în farfuria ghiveciului. Între udări lasați pământul din ghiveci să se usuce puțin. Dacă aerul din cameră este foarte uscat, așezati un vas cu apă în apropierea ghiveciului. Tratați planta cu un fertilizator cu concentrație mare de potasiu, lunar, pe toată perioada anului.